Hugs "without a price"

I read on Dora's blog about these hugs. And I must confess that I love it.

Hugs "without a price" are the hugs that you're giving without expecting anything back (not even another hug). For me, a hug "without a price" can say "Thank you for being in my life", "I like your personality", "I'm happy to have met you", "You made my day", "I love you", "Thank you for inspiring me", "I'm here for you whenever you need me", "I'm unbelievably happy for you", "I admire you so much"

There are some people in my life to whom I would give these hugs. I don't know if they know that they are on my list, but I'm sure they will feel it when they will receive my hug.

Now, I'm just grateful for the amazing people I know (especially for the special persons in my life). I wish all of them could feel tonight my thoughts and feelings for them.

Independenta?

Zilele astea am tot avut AHA moments. Si desi cred ca o sa le tin minte toata viata, niciodata nu stii cand iti joaca memoria feste, asa ca le scriu aici. Pentru ca din cand in cand sa le recitesc si sa mi le reamintesc.

Un AHA moment de acum vreo 3 zile se refera la o intrebare pe care ne-a pus-o proful de cultura civica in clasa a 7a "Care e cea mai importanta valoare pentru voi?". Raspunsul meu a fost independenta. Acum nu mai e cea mai importanta valoare pentru mine, dar continua sa ma caracterizeze. Independenta imi da putere. Imi da putere sa trec peste momentele grele, imi da puterea sa ma automotivez, imi da puterea sa cred in mine, imi da puterea sa calatoresc si sa ma adaptez unui peisaj nou atunci cand il intalnesc. Evident ca exista si dezavantaje, dar nu are rost sa ma axez asupra lor pentru ca independenta nu face parte din lucrurile pe care vreau sa le schimb la mine.

Independenta se mai manifesta si prin faptul ca de obicei nu ma afecteaza parerea celorlalti despre mine si nu am nevoie de acordul lor pentru a face sau a nu face ceva. De fapt, in viata mea au existat numai 2 persoane care au avut o influenta majora asupra mea, asupra caracterului meu si al felului in care ma relationez la ceea ce mi se intampla. De curand am descoperit ca exista o a treia persoana care are aceeasi influenta asupra mea. In mod ciudat, de data asta nu mai simt ca independenta imi e atacata, ci ca am oportunitatea de a explora noi orizonturi si de a descoperi intr-un alt fel oamenii din jurul meu.

Imi place independenta mea. Imi reaminteste ca eu sunt singura persoana responsabila de ceea ce se intampla cu viata mea.

Lectii de viata

Cand eram mai mica, oamenii mari imi spuneau sa ma port cu ceilalti asa cum as vrea sa se poarte ei cu mine. Si am incercat sa ii ascult (din cand in cand, chiar imi iesea). Ce au uitat sa imi spuna parintii, matusile si educatorii a fost ca oamenii sunt diferiti si ca au alte asteptari/alte nazuinte/alte nevoi decat am eu.

Stim cu totii (sau cel putin am auzit) ca oamenii nu sunt la fel. Insa a auzi si a constientiza e o mare diferenta. Eu inca mai descopar ca oamenii sunt diferiti. Am experimentat pana acum oameni cu un bagaj intelectual diferit, din tari diferite, cu stiluri de lucru diferite, cu gusturi diferite, reactii diferite in anumite situatii. Si trebuie sa recunosc ca cel mai dificil imi este sa inteleg reactiile diferite de ale mele la anumite situatii. Imi ia mult timp, dar si cand inteleg, nu mai uit. Ramane acolo, intiparit pentru mult timp. Si nu numai ca ramane, dar si produce o adaptare.

In proces de adaptare (unul reusit sa speram)...

20th January 2010

Today was the first day from the rest of my life.

Today was the day when things started to change. When I started to change. It's a change I wanted to make in me for a long time now, but only these last days I realised that I NEED to make a change. I need to make a change because without it, I won't be happy. And no matter what, this is the ultimate thing I want for this life. But from time to time (such as now) being happy means raising the standards, having higher expectations from myself, upgrading my personality. And this is what I started today.

It's high time I become the mature person I can be. I played fool and childish for too long. It's high time I became capable to lead myself, to be organised and think thinghs through, to listen to my mind (I have a pretty intellingent brain) and not to my instincts. It's high time I start looking at myself first when it comes blaming, it's high time I start thinking before speaking, it's high time I start working for what I really want to do.

As Michael Jackson said:

"I'm starting with the man in the mirror
I'm asking him to change his ways
And no message could have been any clearer
If you wanna make the world a better place
Take a look at yourself and make the change"


The change started today. And it will continue all throughout the year. At the end of 2010, I'll be a new me. Wait for it! You will love it just as much as I'll do!

22

I'm 22 now. It sounds old... no, actually it sounds like real life. But of course, I am the only person in my life that decides when and what I should do. So, guess what? I don't want to go to real life (yet). Most of the people that thought about me today told me that wish me that all my dreams com true. But what are my dreams? I think I kind of figured them out today, on this bench in Iulius Mall, while working for a project and wearing my red boots:

• I want to love and be loved
• I want to have my friends near me (I don't want Facebook to become my social life)
• I want to travel
• I want to spend quality time with my family and have a huuuuge family reunion in Cerna
• I want to do training
• I want to continue with AIESEC
• I want to be busy everyday
• I want to read more
• I don't want to pay for my studies next year
• I want to be beautiful and have a lot of dresses
• I want to be part of a team

Yes! This is what I want for my birthday! And now, back to studies and projects (if I want to be busy and not pay for my last year of Master :P )... and maybe afterwards I'll go buy a dress if I behave :P

Vorba multa

Eu vorbesc. Prea mult, prea des, prea tare. Dar cateodata aceasta boala a eliberatului ideilor nastrusnice din capsorul meu atinge niste praguri greu de imaginat.

Procesul e foarte interesant. Vine ideea, de aprind stelutele in capul meu, in tot corpul trece o energie fantastica ce-mi urla in creier "trebuie sa spui asta! trebuie daca vrei sa fii linistita!". Si cum sunt doar un animal ceva mai evoluat, ascult de instinctul meu. Cuvintele se aduna si in momentul in care sunt pe punctul de a le da drumul in lumea larga, un alt gand vine si imi spune sa ma opresc pentru ca efectul ideilor mele o sa fie unul nefast si o sa provoc destul de multa suferinta. Si aceasta voce a ratiunii tot bolboreste una alta pana cand ma prefac ca o ascult. Dar in cel mai mic moment in care nu e atenta, tot ce-mi spune instinctul fac. Si-apoi urmeaza o adevarata explozie emotionala: comfort, veselie, regret, frica, oboseale, regret din nou si vocea rationala care sopteste incet, la nesfasit "Ti-am spus sa nu zici nimic!".

Trebuie sa-mi educ cumva acest mic demon al dorintei de exprimare. Doar pentru ca am dreptul asta, nu inseamna ca trebuie sa il si exercit tot timpul. Uite inca o dorinta pentru 2010. Incet, incet se strang ele toate.

Maine plec la Cluj

Uffa! Maine plec la Cluj! Back to real life! In afara de faptul ca sunt foarte confuza si nu stiu e vreau sa fac cu viata mea, sunt un pic curioasa si un pic speriata de o noua rutina. Cred ca intr-un fel imi lipseste ceea ce faceam in Lituania pentru ca acum va trebui sa o iau de la 0. Prima data cu autobuzul de la Bucuresti la Cluj, colege noi de camera, FSEGA, materii de care nu am habar, prieteni cu care nu am mai vorbit de 3 luni. Am emotii pentru ce va fi. Intr-un fel ciudat, ma simt ca in anul 1. Ca si cand voi plonja intr-o lume pe care nu o cunosc. Dar am incredere in mine ca sunt suficient de sociabila, zambareata si deschisa incat sa rezolv aceasta mica problema.

A inceput 2010. Dar eu nu simt asta ca un inceput. Cred ca pentru mine "anul urmator" va incepe numai la sfarsitul lui ianuarie. Pana atunci, nu-mi pun obiective, nu ma gandesc ce vreau sa fac, ci doar explorez. Explorez multe posibilitati, analizez, ma gandesc, tin minte daca sclipeste ceva si reiau explorarea.

Singurele obiective pe care le am acum sunt legate de lucruri marunte. Mi-am propus sa citesc 2 carti de beletristica in fiecare luna (in ianuarie o sa fie "Magicianul" si "Marele singuratic"). Si sa mananc din nou lasagna langa Flaminio, asa cum faceam acum 1 an cu echipa mea. Sa merg duminica seara sa il ascult pe verisorul Dorei la barul de langa Colosseum. Si mai vreau pentru la anul sa merg in Barcelona (cine vrea sa vina cu mine la sfarsitul lui aprilie?). Si sa fiu faci la NaLDS, Synergy in Lituania si SprinCo in Cehia. Si sa merg cu mami undeva in afara tarii pentru un weekend (Salonic, Paris, Lisabona, Viena sau Bruxelles). Se pare ca orice as face, nu pot scapa de microbul calatoriilor. Ceea ce cred ca e bine. Face parte din mine sa vreau sa am mereu ceva nou in viata mea, cat de mic ar fi (chiar daca e vorba doar de un nou magnet pe frigider).

Pentru ca inca nu stiu ce vreau sau ce trebuie sa fac cu lucrurile mari din viata mea, o sa ma distrez cu cele micute. Scriindu-mi palnurile de calatorie, am zambit. Si cu acest zambet pe buze ma duc sa imi fac bagajul. Se anunta un an cel putin cu momente frumoase :)