De mult timp nu m-a mai facut un vers sa ma cutremur toata... demult nu am mai simtit emotie citind o poezie, mai ales in fata calculatorului... Demult nu mi-am mai amintit de ceea ce eram si ceea ce faceam acum 6-7 ani, de intalnirile cu Lore in care discutam numai despre literatura... Demult nu mi-am mai amintit de pasiunea mea de a citi beletristica... Demult nu m-a influentat asa mult un prim vers...
Ana Blandiana - Dans în ploaie
Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze de la tâmple până la glezne,
Iubiţii mei, priviţi dansul acesta nou, nou, nou,
Noaptea-şi ascunde ca pe-o patimă vântul în bezne,
Dansului meu i-e vântul ecou.
De frânghiile ploii mă caţăr, mă leg, mă apuc
Să fac legătura-ntre voi şi-ntre stele.
Ştiu, voi iubiţi părul meu grav şi năuc,
Vouă vă plac flăcările tâmplelor mele.
Priviţi până o să vi se atingă privirea de vânt
Braţele mele ca nişte fulgere vii, jucăuşe -
Ochii mei n-au cătat niciodată-n pământ,
Gleznele mele n-au purtat niciodată cătuşe!
Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze şi destrame-mă vântul,
lubiţi-mi liberul dans fluturat peste voi -
Genunchii mei n-au sărutat niciodată pământul,
Părul meu nu s-a zbătut niciodată-n noroi!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu