Cand a venit la Cluj, tati mi-a amintit de subiectul pe care l-am primit odata la o olimpiada de romana (jocul si ludicul in opera lui Caragiale). Si de atunci, mi-am dat seama ca totul poate fi un joc. Mai serios, mai amuzant, cu consecinte mai mult sau mai putin dureroase, cu prizonieri, cu printese, cu invingatori si invinsi. Viata poate fi un joc... jocul cu masti.
Avem enorm de multe masti la indemana. Masti pe care le punem pe trupul, chipul si sufletul nostru cu atat de multa usurinta, fara macar a ne uita in oglinda. De fapt, nu avem nevoie de oglinda pentru ca oricum nu ne-am vedea in ea. Fara masti, suntem nimic. De indata ce imbracam o masca, primim noi simturi, o noua atitude, o noua perceptie, un nou zambet sau o lacrima in coltul ochiului. Mastile cu care jonglam atat de abil, atat de repede, atat de natural sunt cele prin care traim viata.
Cateodata, purtam o singura masca pentru mai mult timp... Si atunci avem impresia ca aceea e adevarata noastra natura, ca nu mai traim prin masti, ca ne-am descoperit pe noi insine. De cele mai multe ori, nu putem insa sa traim in iluzia asta pentru totdeauna. Pentru ca vine momentul acela dur in care schimbam din nou masca (constient sau nu) si atunci doare... Doare pentru ca masca pe care am tinut-o atat de mult trebuie sfasiata de pe trupul, chipul si sufletul nostru. Doare pentru ca aveam impresia ca gasisem ceea ce cautam si ne-am inselat. Doare pentru ca noua masca are un adeziv puternic care ne face sa traim prin ea, dar sa ne amintim de ce am fost.
Asa ne e viata... Un simplu joc cu masti. Dar cine castiga oare? Cea mai longeviva, cea mai puternica, cea mai zambitoare? Catiga cea cu care te nasti sau cea cu care mori? Castiga cea cu care ai fost fericit sau cea care ti-a adus cea mai multa suferinta? Cine castiga in jocul cu masti? Paradoxal, niciuna... Castigi tu, omul care ai fost suportul pe care s-au pus ele in valoare. Pentru ca ele nu si-au dat seama ca de fiecare data cand mai mult sau mai putin grabit le-ai rupt sau le-ai indepartat cu delicatete de pe trupul, chipul sau sufletul tau au lasat acolo un strop de pigment, un strop de simt, un strop de sentimente, un strop de consistenta. Si atunci cand cadrul invizibil, insesizabil, ignorat de masti va fi acoperit, atunci el va castiga jocul cu mastile. Dar nimeni nu stie cand.
Pana cand cadrul va fi complet, continuu insa jocul cu masti... pana la urma, intotdeauna mi-am dorit sa merg la Carnavalul de la Venetia.
Avem enorm de multe masti la indemana. Masti pe care le punem pe trupul, chipul si sufletul nostru cu atat de multa usurinta, fara macar a ne uita in oglinda. De fapt, nu avem nevoie de oglinda pentru ca oricum nu ne-am vedea in ea. Fara masti, suntem nimic. De indata ce imbracam o masca, primim noi simturi, o noua atitude, o noua perceptie, un nou zambet sau o lacrima in coltul ochiului. Mastile cu care jonglam atat de abil, atat de repede, atat de natural sunt cele prin care traim viata.
Cateodata, purtam o singura masca pentru mai mult timp... Si atunci avem impresia ca aceea e adevarata noastra natura, ca nu mai traim prin masti, ca ne-am descoperit pe noi insine. De cele mai multe ori, nu putem insa sa traim in iluzia asta pentru totdeauna. Pentru ca vine momentul acela dur in care schimbam din nou masca (constient sau nu) si atunci doare... Doare pentru ca masca pe care am tinut-o atat de mult trebuie sfasiata de pe trupul, chipul si sufletul nostru. Doare pentru ca aveam impresia ca gasisem ceea ce cautam si ne-am inselat. Doare pentru ca noua masca are un adeziv puternic care ne face sa traim prin ea, dar sa ne amintim de ce am fost.
Asa ne e viata... Un simplu joc cu masti. Dar cine castiga oare? Cea mai longeviva, cea mai puternica, cea mai zambitoare? Catiga cea cu care te nasti sau cea cu care mori? Castiga cea cu care ai fost fericit sau cea care ti-a adus cea mai multa suferinta? Cine castiga in jocul cu masti? Paradoxal, niciuna... Castigi tu, omul care ai fost suportul pe care s-au pus ele in valoare. Pentru ca ele nu si-au dat seama ca de fiecare data cand mai mult sau mai putin grabit le-ai rupt sau le-ai indepartat cu delicatete de pe trupul, chipul sau sufletul tau au lasat acolo un strop de pigment, un strop de simt, un strop de sentimente, un strop de consistenta. Si atunci cand cadrul invizibil, insesizabil, ignorat de masti va fi acoperit, atunci el va castiga jocul cu mastile. Dar nimeni nu stie cand.
Pana cand cadrul va fi complet, continuu insa jocul cu masti... pana la urma, intotdeauna mi-am dorit sa merg la Carnavalul de la Venetia.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu