"Datorita unui sistem politic in care absolventii de facultate erau repartizati conform mediei, preferintelor si starii civile mai ales in orase mici – mai aproape sau mai departe de familie -, parintii mei au ajuns pe la mijlocul anilor 80 in Calarasi – o urbe pe malul Borcei, la o aruncatura de bat de Dobrogea si Bulgaria. Datorita aceluiasi sistem politic in care proaspetele mamici aveau dreptul numai la trei luni de concediu postnatal, am ajuns sa imi petrec mare parte a copilariei in Cerna – o comuna pierduta prin Muntii Macinului in care am trait poate cele mai frumoase clipe de pana acum, in care am facut descoperiri fundamentale despre mersul naturii si firea oamenilor... Dar nu va temeti! Nu o sa va port intr-o calatorie autobiografica! Am vrut doar sa intelegeti de ce va voi introduce Dobrogea – un tinut al campiilor insorite, al dealurilor cernute de vant, al muntilor tociti de curgerea vremii, al oraselor care se inalta pe ruinele unor cetati ale caror inceputuri se pierd in negura timpului..
Probabil ma veti acuza de o puternica legatura sentimentala cu acest tinut si din aceasta cauza, de partinire. Aveti dreptate in privinta legaturii emotionale, dar nu a si partinirii. Permiteti-mi sa va port in urmatoarele minute intr-o scurta calatorie imaginara in cele mai frumoase si semnficative locuri ale Dobrogei. Dupa ce ma veti fi ascultat si mai ales dupa ce o veti fi vizitat, vom relua discutia despre partinire.
Sa incepem cu Manastirea Dervent – complex monahal care sfideaza cu indrazneala pustietatea din jur. Nu e doar o cetate obisnuita, e o fortareata a crestinismului pe care Sfantul Apostol Andrei l-a sadit pe meleaguri romanesti inca din primele veacuri. Manastirea e o cetate in care atunci cand vom intra vom abandona macar pentru cateva clipe scepticismul, cinismul sau lipsa de credinta ce ne incearca mai mult sau mai putin pe fiecare din noi. Intram intr-un un loc sacru in care Icoana Maicii Domnului facatoare de minuni, Sfintele Cruci si Izvorul Tamaduirii ne aduc atat de aproape de starea de liniste sufleteasca si implinire dupa care la un moment dat cu toti tanjim.
Incarcati de aceasta stare pasnica, ne putem continua calatoria prin Dobrogea spre un loc incarcat de istorie – “Biserica Omului” sau Adamclisi – dupa denumirea turca de care am auzit cu totii. Ce vom gasi acolo? Un oarecare turist ar spune ruine in pustietate. Dar un adevarat calator il va asculta pe domnul Ene – fostul cadru militar care, din pasiune pentru tinutul Dobrogei a devenit de ani buni ghidul monumentului. Si ascultand povestea lui, vom recompune in imaginatia noastra viata in cetatea getica cucerita cu greu de romani sau construirea monumentui Tropaeum Traiani.
Intelegand tainele de la Adamclisi, nu putem decat sa ne continuam calatoria in Dobrogea. Si desi stiu ca ati fi tentati sa ne indreptam spre litoral, as vrea sa va indemn spre nordul tinutului, in Muntii Macinului, sa descoperim parcul national unde se intersecteaza flora si fauna specifice zonelor balcanice, mediteraneene si caucaziene, unde inca se mai pastreaza traditiile si limba aromana, unde peisajul iti ia rasuflarea. In acest punct al calatoriei noastre, destinatia e mai putin importanta – rasplata adevarata este drumul in sine prin paduri, dealuri,stane si asezari intinse. Daca parasim soseaua asfaltata si ne incumetam la o drumetie printre lanurile de grane si randurile de vita de vie ajungem in varful muntilor tociti, un loc aproape pustiu in care ne putem reculege, putem reflecta sau visa la urmatoarea destinatie.
Evident, calatoria nu se opreste aici. Mai sunt atat de multe de descoperit! Dar toate celelalte minuni o sa va las sa le experimentati atunci cand veti vizita frumosul tinut al Dobrogei. Trebuie doar sa va deschideti simturile si sa va bucurati de fiecare minut pentru ca oamenii, peisajele, istoria si freamatul vietii va vor purta intr-o calatorie pe care nu o veti niciodata. "
Probabil ma veti acuza de o puternica legatura sentimentala cu acest tinut si din aceasta cauza, de partinire. Aveti dreptate in privinta legaturii emotionale, dar nu a si partinirii. Permiteti-mi sa va port in urmatoarele minute intr-o scurta calatorie imaginara in cele mai frumoase si semnficative locuri ale Dobrogei. Dupa ce ma veti fi ascultat si mai ales dupa ce o veti fi vizitat, vom relua discutia despre partinire.
Sa incepem cu Manastirea Dervent – complex monahal care sfideaza cu indrazneala pustietatea din jur. Nu e doar o cetate obisnuita, e o fortareata a crestinismului pe care Sfantul Apostol Andrei l-a sadit pe meleaguri romanesti inca din primele veacuri. Manastirea e o cetate in care atunci cand vom intra vom abandona macar pentru cateva clipe scepticismul, cinismul sau lipsa de credinta ce ne incearca mai mult sau mai putin pe fiecare din noi. Intram intr-un un loc sacru in care Icoana Maicii Domnului facatoare de minuni, Sfintele Cruci si Izvorul Tamaduirii ne aduc atat de aproape de starea de liniste sufleteasca si implinire dupa care la un moment dat cu toti tanjim.
Incarcati de aceasta stare pasnica, ne putem continua calatoria prin Dobrogea spre un loc incarcat de istorie – “Biserica Omului” sau Adamclisi – dupa denumirea turca de care am auzit cu totii. Ce vom gasi acolo? Un oarecare turist ar spune ruine in pustietate. Dar un adevarat calator il va asculta pe domnul Ene – fostul cadru militar care, din pasiune pentru tinutul Dobrogei a devenit de ani buni ghidul monumentului. Si ascultand povestea lui, vom recompune in imaginatia noastra viata in cetatea getica cucerita cu greu de romani sau construirea monumentui Tropaeum Traiani.
Intelegand tainele de la Adamclisi, nu putem decat sa ne continuam calatoria in Dobrogea. Si desi stiu ca ati fi tentati sa ne indreptam spre litoral, as vrea sa va indemn spre nordul tinutului, in Muntii Macinului, sa descoperim parcul national unde se intersecteaza flora si fauna specifice zonelor balcanice, mediteraneene si caucaziene, unde inca se mai pastreaza traditiile si limba aromana, unde peisajul iti ia rasuflarea. In acest punct al calatoriei noastre, destinatia e mai putin importanta – rasplata adevarata este drumul in sine prin paduri, dealuri,stane si asezari intinse. Daca parasim soseaua asfaltata si ne incumetam la o drumetie printre lanurile de grane si randurile de vita de vie ajungem in varful muntilor tociti, un loc aproape pustiu in care ne putem reculege, putem reflecta sau visa la urmatoarea destinatie.
Evident, calatoria nu se opreste aici. Mai sunt atat de multe de descoperit! Dar toate celelalte minuni o sa va las sa le experimentati atunci cand veti vizita frumosul tinut al Dobrogei. Trebuie doar sa va deschideti simturile si sa va bucurati de fiecare minut pentru ca oamenii, peisajele, istoria si freamatul vietii va vor purta intr-o calatorie pe care nu o veti niciodata. "
Recitindu-mi acest discurs, mi s-a facut dor de duca, dor de drumul intortocheat si padurea verde, dor de Cerna, dor de stat pe prispa, dor de paine pe vatra, dor de citit la amiaza si de insirat tutun in dimineti ploioase...
1 comentarii:
Silvisor, nu am fost niciodata in Dobrogea aceea pe care asa frumos ai descris-o, dar cu siguranta acum imi doresc sa fac aceasta calatorie.
Te pup :)
Trimiteți un comentariu